“Judecata nu putem să o facem implicând poporul, şi nici întregul Guvern de atunci... “ (7 nov 2005, Dorohoi)

În condiţiile degradării certe, irevocabile, a condiţiei omului şi a istoriei, în vremurile noastre, degradare pe care o acceptăm cu atâta vinovată superficialitate, apelul la memorie, cel puţin pentru mine şi cei asemenea mie, rămâne singura soluţie de supravieţuire.

Anii ultimului război mondial au provocat suferinţe greu de imaginat, tuturor, victime şi călăi, deopotrivă. Ignorarea contextului istoric a făcut posibilă suferinţa umană, în Europa, ca şi pretutindeni, în lume, determinând, uneori, poziţionări, judecăţi arbitrare, subiectiv-pătimaşe, culpabilizări colective greu de acceptat. Trebuie subliniat apăsat faptul că nu orice crimă comisă în cel de-al doilea război mondial poate fi integrată termenului de holocaust. Dacă deportările din Transnistria, şi excesele, derivate de aici, sunt considerate astfel - greşit, cred eu - atunci orice crimă, de pe planetă, comisă în acel timp sau în altele, poate fi asociată acestui termen. Cu atât mai mult devine meritorie, în acest context, o poziţie obiectivă, echilibrată, asupra tragediei unei părţi a evreilor români, în anii celui de-al doilea război mondial. Dialogul de mai jos, cu domnul Simon MEER, liderul comunităţii evreieşti din Dorohoi (înregistrat pe reportofon), l-am purtat, ca să spun aşa, dintr-o suflare, fără nici o pregătire prealabilă, el posedând, după cum lesne se poate observa, amprenta improvizaţiei. Domnul Simon Meer este un om înţelept, căci puţini pot traversa o tragedie fără ca patima şi ura să le fi devastat sufletul. Deportat în Transnistria, în noiembrie 1941, pe când avea doar 14 ani, domnul Simon Meer povesteşte ceea ce a trăit, acolo, timp de 2 ani. Găseşte încă, spre cinstea domniei sale, calea de a echilibra propria sa mărturie, refuzând poziţii accentuat critice sau preluate de la cei ce nu s-au sfiit sau nu se feresc să compare drama evreilor deportaţi în Transnistria cu Auschwitz-ul nazist. Pentru toate acestea merită respectul nostru, al tuturor, ca un om drept şi bun ce se află, îndeosebi acum, la începutul unui secol întunecat, când, atât dreptatea, cât şi bunătatea, pot fi găsite atât de rar.

Gică Manole

Gică Manole: Când aţi fost deportat în Transnistria şi cât timp aţi stat acolo?

Simon Meer: Doi ani. Din 11. 11. 1941 până pe 25. 12. 1943. În ziua de Crăciun (1943) am ajuns în gara Dorohoi.

Gică Manole: Aceşti doi ani cumpliţi, în mintea, în sufletul dumneavoastră, cum au rămas, ce ne puteţi povesti nouă, celor ce trăim la 65 de ani de la tragedie? Cum aţi trăit, cum aţi dormit, ce aţi mâncat, cum s-au purtat autorităţile româneşti cu d-voastră?

Simon Meer: Cum am ajuns în Moghilev, cu trenul ce ne-a dus până la Otaci, pe malul Nistrului, în 12 noiembrie 1941, noaptea, la ora 12, erau vreo 20-25 de vagoane cu câte 50-60 persoane în fiecare vagon. Să mă scuzi, dacă vroiai să urinezi, o făceai acolo, în vagon, unul peste altul... Cum era în trenul morţii...

Gică Manole: Iaşi - Podul Iloaei - Tg. Frumos...

Simon Meer: Acolo luam urina, unul de la altul, şi dădeam pe buze, ca să ni le ungem, de uscate ce erau, fiind închişi, fără aer... Noi măcar, înainte de a ajunge în Transnistria, pe la Cernăuţi (unde mai trebuia să se ataşeze un număr de vagoane), stând acolo, un băiet pe care l-am cunoscut, pe nume Burăh, tot de pe strada Costică Stroici (cu 1-2 ani mai mare decât mine) a îndrăznit şi a tras poarta vagonului (vagoanele erau de animale, iar la ele stăteau de strajă soldaţi -santinelă, şi ei vai de capul lor, dar nu-ţi dădeau voie nici să cobori), a coborât şi soldaţii, cu arma, l-au împuşcat pe loc, iar băiatul asta a rămas între linii, în timp ce noi am plecat la Otaci. Ce-o mai fi rămas din el, nimeni nu ştie...

Gică Manole: Unde aţi dormit, unde aţi locuit, în Transnistria?

Simon Meer: Un moment... În Otaci, am ajuns la 12 noaptea. Armata care ne-a însoţit - la fiecare vagon erau câte 2-3 ostaşi...

Gică Manole: Soldaţi sau jandarmi?

Simon Meer: Nu mai reţin, cred că erau jandarmi... Am să vă dau un episod, cu un soldat, ce era cu paza câmpurilor ucrainene, când noi, vreo 4-5 băieţi, am întins-o într-un sat, şi, când colo, vedem 2 soldaţi în calea noastră: ce-i cu voi, măi băieţi, de unde veniţi?

Gică Manole: Cum aşa, în Transnistria aveaţi voie să circulaţi liber?

Simon Meer: Mergeam în satul apropiat, la cerşit, căci... de unde mâncare? Noi am avut, pentru câteva zile, luaserăm cu noi, acolo, într-o traistă, ceva pentru gură... Dar când am ajuns în Otaci, noaptea, tot ce am avut asupra noastră a rămas în vagoane! Aşa ne-au spus ostaşii: veţi veni dimineaţă să luaţi bagajele!

Gică Manole: Ei, şi dimineaţă, când aţi venit?

Simon Meer: Ce dimineaţă... cine a mai văzut vagoanele?! Noi eram deja băgaţi în Otaci, într-o clădire bombardată, ori o sinagogă, ceva anume fusese, nu pot să-mi dau seama, dar erau mii şi mii de oameni! ... Şi au stat înăduşiţi, acolo, de noaptea până dimineaţă, în picioare, culcaţi, fără acoperiş, fără hrană, iar dimineaţa ne-au încolonat, la Nistru... Peste Nistru podul era bombardat, distrus de război... Trebuia să ne treacă dincolo, iar Nistrul nu e un pârâu..., nu e Jijia... Ne-au pus la dispoziţie bacuri, iar pe ele ne-au trecut dincolo, în Moghilev, pe malul celălalt al Nistrului. Acolo... unde să ne ducă?... ne-au băgat într-un regiment.

Gică Manole: În clădirea unui Regiment?

Simon Meer: În clădirea unui Regiment distrus, fără geamuri, fără acoperiş, fără nimic, şi... gândiţi-vă! Era noiembrie... iarna acolo e mai puternică decât la noi.

Gică Manole: Sunt 64 de ani de atunci...

Simon Meer: Categoric. Acolo am stat câteva zile, ne-au ţinut sub baionetă, n-aveam voie să părăsim acel loc. Dar am avut noroc de ţăranii ucraineni şi ruşi... Au venit cu coşărcile...

Gică Manole: Dar ţărani români, pe acolo, nu erau?

Simon Meer: De unde români, căci era teritoriul Ucrainei!

Gică Manole: Există şi sate româneşti, în Ucraina.

Simon Meer: Unde, dincolo de Nistru, avem noi sate româneşti?!

Gică Manole: Desigur, existau sute de sate româneşti, dincolo de Nistru, de multă vreme... Permite ţi-mi să vă contrazic.

Simon Meer: Eu nu ştiu.

Gică Manole: Nu existau în zona în care vă aflaţi dumneavoastră, dar existau sate româneşti.

Simon Meer: Noi de la Moghilev am trecut prin zeci de sate, pe unde am reuşit, am fost duşi, apoi ne-am furişat într-un târg, Şargorod, de acolo ne-am retras... câteva familii.

Gică Manole: Din capul dumneavoastră v-aţi dus acolo, câteva familii, aţi mers prin satul acela...

Simon Meer: Ne-am rupt de convoi, fără să ne dea voie armata, care ne păzea. Vă dau câteva secvenţe: de la Moghilev, trecând prin Cupaigorod, Clucineţ, şi aşa mai departe, erau bătrâni... ce nu mai puteau, şi se aşezau pe malul şanţului, căci nu mai puteau merge. Iar însoţitorul coloanei, imediat, descărcau armele în ei, ucigându-i pe loc şi lăsându-i acolo, în şanţ... Ce, mai conta omul, atuncea?!

Gică Manole: Ştiu, viaţa unui om, atunci, conta foarte puţin, în toată Europa, nu numai în Transnistria.

Simon Meer: Am ajuns, într-o noapte, când n-am mai putut merge, căci parcurseserăm peste 100 de kilometri...

Gică Manole: Până la Şargorod?

Simon Meer: Da, ne-am furişat câteva familii şi ne-am oprit acolo. Am dormit, într-o noapte, ne-am băgat într-un colhoz, în grajduri de animale, căci animale nu erau, acolo...

Gică Manole: Ruşii se retrăseseră...

Simon Meer: Normal, era trecut frontul dincolo, spre Bug, înainte... Era frontul acum... aproape în '41, la Stalingrad... Dacă nu se rupea frontul de la Stalingrad, noi nu mai veneam nici unul, acasă...

Gică Manole: Înţeleg, atât de importantă a fost bătălia de la Stalingrad. Dar, în cei doi ani, cât aţi fost deportat în Transnistria, d-voastră şi familia d-voastră, aţi asistat la scene de masacru, de împuşcări colective?

Simon Meer: Nu.

Gică Manole: Nu.

Simon Meer: Masacre şi împuşcături colective au fost la Odessa, la Tiraspol...

Gică Manole: Înţeleg, nu în Transnistria.

Simon Meer: Pe malul Bugului... Căci dincolo de Bug era stăpănire germană, iar ei mai veneau, şi...

Gică Manole: Dar, între Bug şi Nistru, aţi văzut trupe germane, în cei doi ani?

Simon Meer: Nu, eu am fost pe şantiere, şi n-am venit în contact cu trupele germane.

Gică Manole: Aşa.

Simon Meer: În primul an, anul '42 vara, am fost pe un şantier, am lucrat la o şosea, am bătut piatră, cu marafă roşie în cap.

Gică Manole: Răsplata care era?

Simon Meer: Hrană.

Gică Manole: Hrană, doar?

Simon Meer: Hrană se făcea acolo, era o cantină; carne de cal, asta mâncam, şi barabule... vai de mâncarea aceea! Eram mulţumiţi, căci dacă nu erai pe şantier, mureai de foame...!

Gică Manole: Am înţeles, munca era o soluţie pentru a asigura hrana cea de toate zilele...

Simon Meer: Era, munca, pentru cei tineri, căci pe ceilalţi, femei, bătrâni, copii, nu i-au luat la muncă, noi eram de 15 ani, în 1942 (sunt în 1927 născut), eram oleacă voinicuţi, înăltuţi, ne-o cules din Şargorod, ne-o dus pe şantier. Toamna, când a început de-acum să dea zăpada, frigul, ne-o dat drumul acasă.

Gică Manole: Acasă, la Dorohoi?!

Simon Meer: Ce Dorohoi... în Şargorod...! Acolo ne-am băgat într-o casă fără acoperiş, fără geamuri şi în prima iarnă (luaţi aminte! ) am dormit acolo, pe paie, îngheţul a venit, a început să dea mizeria, păduchii, tifosul exantematic; părinţii mei, gata, s-au dus, în iarna aceea... acolo se scoteau cadavrele, din casele astea în care locuiau evreii, în Şargorod, a doua zi îi căra cu şarabana şi îi ducea la o groapă comună... din cimitir! Părinţii mei zac într-o groapă cu vreo 200 de cadavre, acolo... aruncaţi.

Gică Manole: Dumnezeu să ierte vremurile acelea.

Simon Meer: Mi-amintesc cum eram copil, cum se strângeau câinii vagabonzi, iar hingherii îi duceau, morţi, într-un puţ, aici, lângă Broscăuţi... Aşa erau acolo morţii, duşi şi aruncaţi în groapa comună... Acolo zac şi părinţii mei. A dat Dumnezeu, am trecut iarna aceea... În primăvară m-au luat pe şantier, la Tulcin.

Gică Manole: Tulcin! Am reţinut.

Simon Meer: La Tulcin erau 2000 de oameni, pe un şantier, la extracţii de turbă... Am lucrat în canale, stăteau motopompele la suprafaţă, scoteau apa (căci la adâncime am dat de apă, iar turba, cu cât mergeai mai jos se extrăgea), iar la suprafaţă era transportată la o fostă sinagogă, mare, din Tulcin, cărată acolo, uscată, căci acolo trebuia să se facă un cuptor pentru arderea turbei... nu ştiu cu ce scop, dar n-am mai apucat construcţia acestui cuptor, căci se apropia frontul şi, imediat, s-a primit ordin să se elibereze. Ne-au pus trenuri la dispoziţie, şi fiecare am venit în localitatea din care ne-au luat pe acest şantier. Am venit înapoi, noi eram patru fraţi şi o soră a mamei. Părinţii, în vara lui 1942, s-au dus.

Gică Manole: Ceilalţi, au supravieţuit?

Simon Meer: Da.

Gică Manole: Aşadar, 2 ani în Transnistria... Aţi văzut atâtea nenorociri, atâţia morţi. Să înţeleg că motivul principal a morţii semenilor dumneavoastră a fost boala, frigul...

Simon Meer: Boala, foamea.

Gică Manole: Acestea sunt cauzele principale ale morţii deportaţilor în Transnistria!

Simon Meer: Dar ce, noi acolo ne acopeream, acolo, cu rogojini, ne aduceau ţăranii din milă...

Gică Manole: Înţeleg, înţeleg...

Simon Meer: Băgate în geamuri...

Gică Manole: Puteţi, în câteva cuvinte, aprecia, comportamentul autorităţilor române, în cei doi ani de deportare? S-au purtat într-un fel anume, au fost răi, îngăduitori?

Simon Meer: Despre comportament, eu pot să vă dau un fapt, al ajutorului de comandant al jandarmilor de la Moghilev, care dirija toată zona, până la Bug... Păi, ăştia care erau deportaţi... Un aspect: din Şargorod, compania de jandarmi ce dirija oraşul, nu ştiu prin ce împrejurări, pe noi, dorohoienii, ne-au ridicat, toamna târziu, din Şargorod, şi ne-au dus la vreo 20 şi ceva de km, pe jos, într-un sat, Caposterna, şi acolo erau cazaţi vreo 500 de evrei. Tineri, bătrâni, familii din Dorohoi, în special, din nordul Moldovei, nu ştiu cine ne-a aranjat aşa, cine ştie de ce tocmai pe noi, dorohoienii... Şi-acolo, la Caposterna, unde să ne bage? Sate, oameni gospodari, ne-au băgat într-un grajd de porci, în câmp, unde erau grajdurile unui colhoz, acesta părăsit, animale ioc, nimica, şi pe noi ne-au băgat acolo. Am avut norocul că s-a ridicat unul din rândul nostru, Zaharia Pitaru, un cizmar, un om simplu, fără multă carte la cap, şi-a spus aşa: eu mă expun cu viaţa, şi mă duc pe jos, zi şi noapte, până la Moghilev, la Legiunea de Jandarmi ce dirija...

Gică Manole: Toată Transnistria...

Simon Meer: Da, s-a dus acolo şi a dat peste un ofiţer, ajutorul Legiunii de Jandarmi.

Gică Manole: Numele lui, îl spuneţi?

Simon Meer: Am avut eu şi numele lui...

Gică Manole: Nu-l ştiţi. Am să-l caut prin documente...

Simon Meer: Am să mai caut şi eu. Ştiţi ce-a făcut omul ăsta? Apropo, poţi să-i bagi pe toţi în aceeaşi oală...?! L-a luat pe Pitaru Zaharia, l-a urcat în maşină, el, ajutorul comandantului Legiunii de Jandarmi Moghilev, şi au venit în satul Caposterna; imediat s-a dus la postul de jandarmi de aici, şi a dat ordin astfel: luaţi măsuri, uite, bate iarna la uşă, oamenii ăştia au să îngheţe acolo (grajdul era chiar la marginea unei păduri). Până a se rezolva problema asta, era un jandarm, îi zicea Costică, negru, ţigan aproape, ce venea în fiecare dimineaţă, ne scotea pe toţi, noi eram pe dealuri, pe lângă o pădure (iar unii, cum să se scoale, erau copii, gemeau acolo... ), cu forţa ne scotea şi făcea cu noi toţi instrucţie, prin pădure. Se rostogoleau oamenii, femeile...

Gică Manole: Câţi jandarmi erau la Caposterna, acolo?

Simon Meer: Erau 4 sau 5 jandarmi.

Gică Manole: Aşa...

Simon Meer: Era un post de jandarmi.

Gică Manole: Ei supravegheau, şi...

Simon Meer: Comandantul, şeful postului, era un băiat cuminte, dar, de frica celorlalţi, cu care era el, nu putea face o mişcare.

Gică Manole: Îmi permiteţi, când a venit adjunctul comandantului Legiunii de Jandarmi, a dat ordin... şi s-a îndeplinit ordinul, s-a reparat grajdul, s-au pus geamurile?

Simon Meer: Da! Era iarnă, ne-a luat geamuri... A dat ordin să ne bage în casele ţăranilor ucraineni.

Gică Manole: V-a salvat viaţa...

Simon Meer: Şi ne-a salvat viaţa, pentru că am fost toţi încartiruiţi în casele ţăranilor ucraineni! Gică Manole: Înţeleg... Acest ofiţer, al cărui nume nu-l cunoaştem, încă, a fost şi este un drept al popoarelor?

Simon Meer: Aceşti 500 de oameni... Căci, dacă rămâneam acolo, în grajdul ăla de porci, nu mai trăiam nici unul, peste iarnă...

Gică Manole: Cred că sunteţi de acord că trebuie să aflăm numele acestui om drept şi bun!

Simon Meer: Trebuie să ne interesăm...

Gică Manole: Poate în câteva zile...

Simon Meer: Îmi daţi un telefon, săptămâna viitoare... (este vorba de maiorul Orăşanu, după cum m-a informat d-l Meer în data de 13. 01. 2006 - n. n.); iar iarna am scăpat şi am avut mâncare, oamenii ne dădeau, căci stăteau în casele lor... Şi până în primăvară am scăpat... am scăpat...! Şi, pe urmă, ne-au dus vara la Tulcin, pe cei ce eram apţi de muncă, restul au rămas în sat, până a venit ordinul de repatriere în România...

Gică Manole: Asta era în '44 primăvara? Simon Meer: În '43,toamna...

Gică Manole: Bătălia de la Kursk era pierdută de armata germană, da?

Simon Meer: Era în '43 înainte, în preajma ruperii frontului, la Stalingrad, în noiembrie-decembrie 1943.

Gică Manole: Nu, în '42, îmi permit să vă contrazic, domnule Meer.

Simon Meer: Nu există, cum în '42?!

Gică Manole: Pe 2 febr. 1943 Armata a 6-a Germană a capitulat, permiteţi-mi să vă corectez... Pe 2 febr. 1943!

Simon Meer: Dar noi toată vara lui '43 am fost la Tulcin, pe şantierul de turbă!

Gică Manole: Da, pentru că armata germană era încă în interiorul Rusiei, şi apoi, după pierderea bătăliei de la Kursk (vara lui 1943), începe marea ofensivă sovietică, ce se apropia de Nipru, şi apoi de Bug... Asaltul de la Stalingrad a început pe 19. 11. 1942, când s-a spart frontul, fiind încercuită armata germană şi două armate române... Feldmareşalul Von Paulus capitulează la 2 febr. 1943! Acesta e adevărul.

Simon Meer: Noi am revenit în Dorohoi, v-am spus, pe 25 decembrie 1943! Eram în gara Dorohoi.

Gică Manole: Frontul se apropia de Transnistria... Din cauza asta aţi fost repatriaţi.

Simon Meer: Dar, totuşi, mai era armata germană pe acolo, în 1943...

Gică Manole: Armata germană încă se afla în Rusia, în martie 1944 ruşii ajung la Nistru şi apoi ocupă Botoşaniul, Dorohoiul, iar frontul se stabilizează pe linia Botoşani-Iaşi-Chişinău.

Simon Meer: Contează faptul că în toamna lui '43, pe 25 decembrie, am ajuns acasă, printr-un ordin de repatriere. Ca dovadă că, la Moghilev, erau reprezentaţii Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România, care au venit cu alimente, cu îmbrăcăminte şi am fost daţi în vagoane, înainte de a trece pe teritoriul României... deşi nu mai ştiu pe unde am trecut...

Gică Manole: Au trecut atâţia ani... Să înţeleg că generalul Antonescu a colaborat cu dr. Filderman? Eu aşa am înţeles. Şi cu Al. Safran? A permis liderilor C. E. din România să trimită ajutoare deportaţilor...

Simon Meer: Noi n-am primit...

Gică Manole: Dar aţi spus că au venit reprezentanţii Comunităţii Evreieşti din România?

Simon Meer: În '43...

Gică Manole: În '43!

Simon Meer: Da, s-a permis, dar a venit reprezentantul, dr. Şaraga...

Gică Manole: Din Dorohoi?

Simon Meer: Din partea Comunităţii Evreieşti... şi el, acolo, cu o echipă, cu vagoane de alimente... sigur că cu permisiunea Guvernului Român, căci nu puteau să treacă cu vagoane cu alimente şi îmbrăcăminte, altfel...

Gică Manole: Înţeleg... Şi la câţi oameni au ajuns aceste ajutoare?

Simon Meer: Oooo... La mii de oameni! Numai din Dorohoi erau, în trenul ăla, vă spun, aproximativ 4000...!

Gică Manole: Domnule Meer, tragedia o ştim, trebuie să o cunoaştem. Vreau să vă întreb aşa: după anii aceia, pe care-i aveţi atât de vii, în memorie, dumneavoastră, dacă aţi încerca o judecată asupra comportamentului românului simplu, chiar şi al autorităţilor statului român, care ar fi concluzia?

Simon Meer: Judecata nu putem să o facem implicând poporul, şi nici întregul Guvern de atunci. Ce să mai spun de Antonescu, care era zilnic în legătură cu Mussolini, cu Hitler, el - pentru că la el s-au dus reprezentanţii Filderman, şi atâţia oameni grei, profesori, doctori, să-l roage să intervină, ca şi la Elena, la regina mamă, care au reuşit (câtă vreme în iulie 1942 a mai urmat, în Dorohoi, o deportare de 500 de evrei), să stopeze deportările, după ce se duseseră personal la Antonescu...

Gică Manole: Şi mitropolitul Banatului, Bălan, a avut astfel de intervenţii...

Simon Meer: Am auzit, dar eu am memorat pe dictatorul principal, pe Antonescu...

Gică Manole: Era arhicunoscut, atunci...

Simon Meer: Dar intervenţiile erau din partea unor oameni grei, din ţara românească.

Gică Manole: Judecata dumneavoastră, asupra acelor timpuri, vă face cinste, pentru că, iată, aţi rostit un adevăr pe care documentele îl confirmă, iar dumneavoastră nu culpabilizaţi, în întregime, poporul român!

Simon Meer: Acum, să revin la o întâmplare pe care nu am dus-o până la capăt... Când am spus că am ieşit din Şargorod, în ziua aia, dis-de-dimineaţă, 4-5 băieţi, ce vroiam să mergem, am dat de doi soldaţi români. Nu erau jandarmi, ci soldaţi agricoli, ce munceau, supraveghind muncile, la câmp. Ne opresc: ce-i cu voi, măi, băieţi?! Am spus cinstit: mergem şi noi să cerşim, aici, în satul vecin, poate căpătăm ceva de mâncare... De unde sunteţi?, ne întrebă. Eu am spus: sunt din Dorohoi. Soldatul zice: măi, şi eu, sunt din Havârna!

Gică Manole: De la mine de-acasă, domnule Meer! ! !

Simon Meer: Dar păcat că nu-i ştiu numele...

Gică Manole: E firesc, după atâta timp.

Simon Meer: Avea două pâini, soldatul ăsta din Havârna, în raniţă: proviziile sale, cât era pe câmp; le-a luat şi a zis: uite, măi băieţi, eu vă dau aceste două pâini, să vă hrănţi, până o să reuşiţi să căpătaţi ceva, să duceţi acasă, la fraţi, la surori, la părinţi... Vă dau aste două pâini. Şi până a ajunge în sat, noi, ăştia, cei cinci fraţi, cinci copii, am făcut praf cele două pâini. Deci, un episod...

Gică Manole: Să înţeleg că au fost mult mai multe. Simon Meer: Dar eu ştiu cazul pe care eu l-am trăit.

Gică Manole: Iarăşi, relatarea lui vă face cinste! A trecut atâta timp, asta dovedeşte că sunteţi un om drept...

Simon Meer: Nu, nu, nu... Nu exagerez nici cu “ atâta”!

Gică Manole: Înţeleg.

Simon Meer: Nu-mi face plăcere nici cât negru sub unghie să exagerez... Nu mai ştiu cum s-au petrecut.

Gică Manole: Iată un punct de vedere, o poziţie care va face cinste şi care ar trebui urmată de noi toţi, astăzi. Să nu exagerăm, să izgonim patima, să nu refacem ura...

Simon Meer: Doamna Viorica (secretara Comunităţii Evreieşti - n. n.) se întreabă, şi ea, care nu era, în anii aceia: pentru ce a pornit această ură?! Pentru ce? Când noi, de fapt, am convieţuit, până la apariţia legionarilor în România, iar contribuţia evreilor, de sute de ani, era pozitivă: au crescut nivelul vieţii economice, au ridicat comerţul...

Gică Manole: În cultură...

Simon Meer: Şi în cultură, oameni de ştiinţă, din partea evreilor...

Gică Manole: După câte ştiu eu, nu cunosc, până la incidentul de la Dorohoi, în România, vreun atac, împotriva evreilor. Iată, îmi confirmaţi şi dumneavoastră.

Simon Meer: În 1940 a fost primul pogrom, în Dorohoi, de aici a pornit Holocaustul, în România, pentru că în 1941 era Rebeliunea Legionară, la Bucureşti...

Gică Manole: În ianuarie 1941, 21-23.

Simon Meer: Tot în 1941, trenul morţii...

Gică Manole: În 1941, iunie...

Simon Meer: Dar practic, la noi, în iunie, începuse, în perioada dictaturii legionare, acest pogrom, ce a avut loc.

Gică Manole: Dacă îmi permiteţi, iar vă contrazic: pe 11 iunie 1940 era guvernul Tărărescu, iar şeful statului, Carol al II-lea; tragedia da la Dorohoi, s-a petrecut în timpul lui Carol al II-lea! Legionarii vin la putere pe 6 sept. 1940, după ce Carol al II-lea a fost alungat, de generalul Antonescu.

Simon Meer: Dar de ce-mi spuneţi că în sept. 1940 au venit legionarii la putere, când în 1939 părinţii, în satul în care am locuit, au avut de suferit, de pe urma legionarilor...

Gică Manole: Garda de Fier se manifesta ca forţă politică înainte de 1940, dar Carol i-a persecutat pe legionari, sute dintre ei au fost executaţi fără milă...

Simon Meer: Da, pentru că şi ei au îndrăznit şi au împuşcat doi miniştri...

Gică Manole: Doi prim-miniştri, pe I. G. Duca (1933) şi pe Armand Călinescu (1939).

Simon Meer: Legionarismul începuse să se manifeste violent încă din '39! ... Au fost ridicaţi evrei, din sate, şi duşi la centrele judeţene... Dumbrăveni aparţinea de Botoşani; familia mamei mele a venit la Dorohoi, fiind dorohoiancă (erau 12 familii de evrei în comuna Dumbrăveni), dar restul au fost aduşi din toate comunele judeţului Botoşani şi trimişi, unii în lagăre, la Tg. Jiu...

Gică Manole: Au fost trimişi doar evreii cu simpatii politice comuniste?

Simon Meer: Să vă dau o secvenţă, un cumnat de-al meu, e şi azi în viaţă, la Suceava. El s-a aflat în aceea perioadă, la o nuntă.

Gică Manole: A fost la Tg. Jiu?

Simon Meer: Desigur, am fost ridicaţi... La noi, ştiţi, când se oficiază cununia religioasă, există un baldachin din catifea, de 4 pe 4, sub el se oficiază toată cununia, cu ea te învârteşti, toată familia, de 7 ori. A venit poliţia: “ aţi ridicat drapelul comunist, bolşevic?! ”

Gică Manole: Aha, era un baldachin roşu, acela pe sub care treceau mirii...

Simon Meer: Da... i-a ridicat pe toţi, printre care şi pe cumnatul meu, şi i-au trimis în lagăr, la Tg. Jiu. Dar asta înainte de pogrom, înainte de deportare.

Gică Manole: Înainte de 1940, 1 iulie, când s-a petrecut nenorocirea de la Dorohoi... Domnule Meer, toate spusele dumneavoastră sunt foarte interesante, cu totul interesante...

Simon Meer: Domnule profesor, nici cât negru sub unghie eu nu am exagerat.

Gică Manole: Simt aceasta.

Simon Meer: Mai ales că, cu prilejul zilei Holocaustului, s-a încercat să se vorbească tinerei generaţii despre ce s-a petrecut în ţara românească, despre cum au suferit oameni nevinovaţi...

Gică Manole: Dacă îmi permiteţi, atunci era război, al Doilea Război Mondial, iar viaţa, suferinţa omului, n-aveau preţ. Crime se produceau şi în Iugoslavia, şi în Franţa, şi în Rusia... şi românii sufereau, atunci. E adevărat, nevinovaţi cu totul au fost şi evreii..

Simon Meer: Şi dacă sunteţi în temă, de ce-au intrat în cimitir, şi-au împuşcat pe toţi? Pentru că la Herţa, se zice, evreii de acolo au tras în armata română! Se spune că s-a cercetat...

Gică Manole: E adevărat.

Simon Meer: S-a făcut, mi-aduc aminte, o Comisie guvernamentală, s-a mers la faţa locului, în Herţa, şi... nimic...! Dar trebuiau să aibă un pretext, căci şi armata, în retragere, era şi ea comandată de o serie de ofiţeri superiori, iar ei aşa au motivat... Din Comisia din Dorohoi a făcut parte şi un procuror şi un legist, mai era căpitanul Stino, de la Regimentul 29 Infanterie, din Dorohoi. Comisia trebuia să verifice de ce s-a produs acest măcel, la Dorohoi. Până la urmă a existat la dosar un proces verbal prin care militari, reprezentanţi ai întregii puteri locale au verificat cele motivate, despre întâmplările de la Herţa. Dar adevărul acesta este: la Herţa, sovieticii au tras în Armata Română...

Gică Manole: Iar Armata Română, la Racovăţ, a ripostat cu foc asupra trupelor sovietice, salvând Dorohoiul. Dar, cu permisiunea dumneavoastră, vom discuta cu altă ocazie despre tragedia de la 1 iulie, 1940.

Simon Meer: Dar aici era Regimentul 29 Infanterie, în Dorohoi... Gică Manole: 69...

Simon Meer: 69 era Centrul Teritorial, lângă stadion. 29 era dincoace, sus, pe Bulevard... Nemţii, pe prima linie unde s-a pornit frontul, în Basarabia, au organizat tot frontul pe prima linie, şi, din tot Regimentul acesta, din prima linie, au rămas 12 ostaşi... în viaţă! Restul, măcelăriţi de ruşi! Război...

Gică Manole: Am înţeles... Vremuri grele... Iată, am discutat despre tragedii ce au adus atâta suferinţă, neamului românesc şi celui evreiesc...

Simon Meer: Am spus-o, domnule profesor: să nu mai fie aşa ceva! Gică Manole: Aşa să fie.

Simon Meer: Acum, pe 10. 10. 2005, când am comemorat Holocaustul, era şi primarul, în cimitir (9. 10. 2005 era duminică), iar ultimul cuvânt al lui a fost aşa: “ doresc ca asemenea fenomene să nu se mai petreacă pe raza oraşului nostru şi-n întreaga ţară Românească”.

Gică Manole:A ieşit o convorbire foarte interesantă. Vă mulţumesc şi vă rămân îndatorat.

Simon Meer: Eu am făcut-o în calitate de cetăţean al României...

Gică Manole: Important e că nu sunteţi deloc pătimaş...

Simon Meer: Noţiunea de “ pătimaş”... nici să nu aud de ea... Patima duce la rele.

Gică Manole: Să vă audă şi să vă citească cine trebuie, domnule Meer...