marți, 20 aprilie 2010

„Acesta-i rostul existenţei: slujirea naţiunii!” - dec. 2002

-D-le profesor, în faţa tuturor necazurilor, românii îşi doresc să nu moară speranţa! Există o limită între speranţă şi certitudine?Putem trăi numai din speranţă?

-O comunitate, un popor, nu trebuie să trăiască doar în virtutea speranţei, a unor temelii trecute sau a unor virtualităţi! Unii dintre noi pot să aibă puterea de a-şi continua existenţa prin demersuri la memorie! La polul opus, am un coleg care spunea:”Trecutul nu există! Există doar viitorul! ”El spune aşa pentru că, fiind tânăr, nu percepe trecutul ca pe o povară, uneori-luminoasă, alteori-urâtă! Dar memoria este cea care certifică nădejdea, speranţa! Spun asta gândindu-mă la mine ca fiinţă aparţinând unei comunităţi, unei naţiuni!

Dar, o naţiune ca a noastră, care este vlăguită şi pe care o desluşim clar îngenuncheată, cu botniţa pusă, nu poate să aibă la infinit, ca motivaţie-speranţa! O speranţă îndelung amânată poate determina... turbarea! Viitorul este singura certitudine pe care stăpânii le-o rezervă cu generozitate sclavilor! Pentru că asta suntem, la urma urmei, noi, astăzi: nişte supuşi! Iar statul însuşi are caracter de agresor şi gestionează într-o manieră ineficace complexele probleme ale naţiunii, înainte de toate-marile idealuri care s-ar părea că au fost abandonate! Forţa unui popor nu este dată de bani! Sunt necesari ca aerul pentru a zidi structura si infrastructura! Dar o naţiune există numai în măsura în care are valoare morală! Când valoarea morală nu mai există sau este diluată, sensul idealului este pierdut, iar naţiunea îşi pierde identitatea!

Tragedia noastră pleacă de la aceea că am devenit de un egoism sălbatic! Considerăm materia, în fond cea mai joasă speţă a adevărului - drept valoare absolută! Este o greşeală fundamentală! Societatea noastră este cum este pentru că aşa suntem noi! Avem puţinătate morală sau suntem generoşi-aşa va fi şi societatea! Lumea noastră traumatizată se explică prin puţinătatea noastră morală!

-Există un mod de viaţă românesc! Suntem tot mai insistent îndemnaţi să trăim... americăneşte. Credeţi că se va putea “altoi “felul nostru de a fi pe modelul occidental, în care valoarea supremă este banul?

-Asistăm la o tragedie: la pervertirea clară şi de durată a fondului nostru arhaic. Tradiţiile, idealurile -raportându-ne la cei care au clădit România modernă, tind să fie date la o parte!

De altfel, este de pus întrebarea:a fost vreodată o Românie cu adevărat modernă?Nu a fost clădită! Între stat şi societatea românească-încă arhaică-există o prăpastie! Este neuitata teorie aformelor fără fond! Am îmbrăcat haine care nu convin fondului nostru străvechi! Nu putem să nu ne conectăm la lumea în care trăim şi la valorile ei, dar asta nu înseamnă că trebuie să abandonăm ceea ce avem noi esenţial şi să devenim semicolonie! Pentru că asta va fi soarta României-cea de semicolonie!

Sigur, suntem o naţiune mică raportat la jocurile de putere! Dar nu merităm acest statut! Am putea să ne integrăm în alt mod, cu alt statut, cu altă înfăţişare! Sunt profund mâhnit în faţa acestei goane sălbatice, primitive, dezumanizate, după bani, după vile, după politică!

— Ce rămâne de făcut în aceste condiţii?

- Revoluţiile şi loviturile de stat din istoria României dovedesc ele însele eşecul elitei politice! Prin revoluţie nu se mai poate face nimic! Rămâne să iasă la suprafaţă acei bărbaţi ai neamului care încă mai cred în caracter, în altruism, in generozitate! Avem nevoie de acei oameni” inconştienţi”, neinteresaţi de fericirea lor, ci de buna reprezentare a celor umili şi tăcuţi! Ne trebuie un regim autoritar, auster, în care conducătorii să fie slujitori ai naţiei şi nu stăpâni! Din păcate, azi, de cum a căpătat careva o funcţie, numaidecât adoptă conduita de stăpân! Sistemul politic actual nu propulsează valori, ci grupuri de interese!

Mai spuneam, tragedia pleacă de la absenţa idealului! Şi această absenţă vine de la puţinătatea calităţilor noastre morale-a fiecăruia şi a tuturor la un loc! Continui să cred că idealul nostru nu trebuie să fie, obligatoriu, prosperitatea materială! Idealul trebuie să fie o Românie autentică, etnică! S-au făcut demersuri pentru integrarea într-o structură care s-ar părea că ne va asigura liniştea şi securitatea! Era nevoie?Să acceptăm că era nevoie?Dar nimeni nu a suflat o vorbă despre preţul dramatic al acestei integrări! Am abandonat definitiv Basarabia! România etnică, România în graniţele fireşti nu va mai deveni posibilă decât in inimile noastre! Basarabia este deja un protectorat rusesc!

La urma urmei, la nivel planetar, nu popoarele mici fac istoria! Dar a lipsit minima decenţă, să spunem măcar cu jumătate de gură despre abandonul Basarabiei! Dacă statul român se implica în Basarabia, după 1990, cu sume imense, pentru a ridica acolo lideri de opinie, bărbaţi de nădejde ai neamului-aşa cum a făcut marea dinastie Brătianu de la 1870 până la 1918, cheltuind sume colosale pentru a crea starea de spirit favorabilă unirii în Ardeal şi Banat-cu siguranţă conturul ţării ar fi fost acum cu totul altul!

Unirea de la 1918 nu a fost un joc al echilibrului militar, nu a fost un moment întâmplător, ci un rezultat al implicării tenace, conştiente, financiare şi ideologice a statului, a guvernelor, a marilor bărbaţi ai neamului! Aceştia au jurat la Florica, la mormântul lui Ion C. Brătianu, să înfăptuiască România Mare! Şi au înfăptuit-o!

Acum nu ne este defel clar care este sensul devenirii! Poporul a adormit, a aţipit! Dar cum altfel când principiile frumoase, idealurile nobile sunt murdărite de grija zilei de azi?! Principiile -oricât de nobile ar fi ele-când ai sub nas mizeria cotidiană, când ai la vedere triumful nemuncii sau al muncii rău plătite -principiile, spuneam, oricât de nobile ar fi acestea, vor fi abandonate!

Nu schimbăm noi jocurile la nivel continental! Dar ne merităm alt destin! Prea cenuşie arată România în 2002!

- Să fie tinerii o soluţie în redresare?

-La un moment dat, credeam şi eu in tineri! Dar parcă nu prea am nădejde în ei! Sunt superficiali! Oricum, coexistăm în Românii paralele! Suveranitatea, demnitatea naţiunii sunt afirmaţii demagogice! Totul este golit de conţinut! De demnitate nu avem nevoie doar din patru în patru ani, la alegeri! Avem nevoie de o solidaritate reală, de o întoarcere la rădăcini, la un sistem politic sănătos! La conducere se cuvine propulsat un alt tip de oameni! Transformările mari sunt la nivel de individ! Deocamdată, politica dă sufletului minciuna şi demagogia-cu polonicul, cu căldarea, iar trupului-chin, tortură, suferinţă, dispreţ, violenţă! Asta a dat celor mai mulţi politica românească tot timpul! Chiar şi în cele mai frumoase momente! Domnitorul Unirii, Cuza, a fost până la urma-urmei, un om care şi-a iubit naţiunea! Dar a şi comis greşeli fundamentale! Când a fost ales Domn al Moldovei, el tocmai juca biliard! Când un oarecare i-a spus:Domnule colonel, aţi fost ales Domn al Moldovei! , el i-a replicat: “Sictir, farsorule! Cuza, cât a fost domn, a patronat o cabală financiară, finanţele publice fiind în derivă! Izgonirea lui de pe tronul României apare ca un act de salvare naţională! Dacă el nu ar fi fost inlăturat, Unirea urma să fie desfăcută de Rusia. La 3+4 aprilie 1866, la Iaşi are loc o revoltă antiunionistă orchestrată de Rusia, în frunte cu Calinic Miclescu, mitropolitul Moldovei. Moldovenii îşi aleseră deja un alt domn. Iar armata a intervenit în forţă şi unele surse vorbesc de 300 de morţi. Ştie cineva că în Piaţa Unirii din Craoiva, unde la 24 ianuarie se jucase Hora Unirii, peste nici un an, la 1860, au fost împuşcaţi 20 de români pentru că n-au acceptat a lege a comerţului abuzivă?Totul din ordinul Domnului Unirii!

-Dar noi priveam la Momentul Cuza” ca la un moment de vârf al românilor...

-Nu vreau să demitizez nimic! Momentul Cuza este esenţial, fundamental! Dar marea noastră tragedie pleacă şi de la necunoaştere, de la neştiinţă!

Un moment cu adevărat glorios este momentul ''Avram Iancu! Eu îl aşez pe Avram Iancu pe acelaşi piedestal cu Mihai Eminescu! Dacă Eminescu ne-a proiectat în eternitate prin cultură, prin opera sa, Avram Iancu a scos naţiunea română din nimic şi a proiectat-o în nemurire prin acea prestaţie extraordinară de la 1848-1849. Secole nu reprezentasem nimic şi dintr-o dată am devenit o forţă de care trebuia să se ţină seama!

-Am sentimentul că sunteţi un etern neliniştit...

-Continui să cred, ca şi Eminescu, ca şi Titu Maiorescu, ca şi toată dreapta autentică românească din toate timpurile că izvorul liniştii pe care o invocaţi, al prosperităţii pe care şi-o doreşte oricine, este munca stăruitoare, tenace, anonimă!

-Cum e în România acum, poţi să munceşti până cazi în genunchi...

-E adevărat că legile par a fi făcute pentru a pune căpăstru poporului român. Am uneori impresia că ne întoarcem la 1980. Prin legi, de fapt, se conservă puterea!

-Înspre finalul discuţiei, ce soluţii întrevedeţi?

-Soluţia este la Voltaire! El are un personaj, Candid, care, după o serie de aventuri ratate, zice: Ei, nu-i nimic! Trăiesc în cea mai bună lume cu putinţă! Totuşi, să mă întorc să-mi lucrez grădina! ” Grădina... în sensul de a ne zidi sufletele noastre-atât cât putem noi! Repet pentru a nu ştiu câta oară:tot răul pleacă de la puţinătatea morală-în sensul de lipsă a conştientizării generozităţii! Suntem plini de sine şi de măreţie! Ne credem perfecţi! Benefice sunt nemulţumirea de sine, conştientizarea lipsurilor! Voi fi nefericit câtă vreme fraţii mei de sânge vor fi nefericiţi! Nu mă interesează doar fericirea proprie, ci fericirea fraţilor şi surorilor mele!

Întreaga civilizaţie contemporană este golită de substanţă, de conţinut! Totul este de suprafaţă! Dacă până şi Tolstoi şi-a căutat fericirea în sinele său, în singurătate şi s-a autoexilat din marea biserică ortodoxă rusă, dacă el n-a găsit soluţii decât in solitudine, în singurătate, cred că pentru individ este de luat în seamă şi această alternativă! Dar, ca naţiune, această conduită ar însemna abandon, laşitate!

Cred că pentru toţi, sensul vieţii ar trebui să fie unul:de a sluji fiecare după putere această naţiune! Spun, asemenea acelui profesor universitar de la Harvard, schimbând ce-i de schimbat:Nu trebuie să întreb ce-mi dă ţara mie, ci trebuie să întreb ce dau eu ţării! Acesta-i rostul existenţei:slujirea naţiunii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu