Convorbire cu un Soljeniţîn al românilor, Arcadie Opaiţ - feb. 2006, Cernăuţi

La sfârşitul lunii februarie 2006 am fost, într-o scurtă vizită, la Cernăuţi. Am vizitat Centrul Cultural “ Mihai Eminescu”, fondat şi condus de poetul Arcadie Opaiţ, cu care am avut o convorbire lungă şi interesantă. Arcadie Opaiţ este o mare conştiinţă românească, preocupat, înainte de toate, de soluţii care să permită românilor din Ucraina conservarea identităţii etnice şi culturale. Domnia sa este un om încercat, trecut prin multe. A cunoscut, pe viu, ca victimă, Gulagul sovietic, în care au fost ucişi 12 dintre membrii familiei sale. Arcadie Opaiţ este un om vertical, de o mare demnitate şi sinceritate. Sufletul său arde de grija unei părţi a neamului său, ameninţat în însăşi fiinţa sa. Pentru aceasta, el a fost dispus, şi este, la orice efort, orice sacrificiu. Are nevoie, însă, şi de ajutorul PATRIEI, în care îşi pune mari nădejdi, dar patria, deocamdată, tace. Din cauza nepriceperii mele, în ale tehnicii, convorbirea cu Arcadie Opaiţ am înregistrat-o parţial. Fragmentul salvat îl redau, cu această ocazie, către cei care sunt preocupaţi de soarta fraţilor noştri înstrăinaţi. Şi ca un semn că suntem alături de ei.

Gică Manole

Arcadie Opaiţ: Spuneţi-mi un preşedinte cu care aţi vorbit de la egal
la egal, oriunde aţi mers, la Londra, Strassbourg, Washington, Kremlin, şi mai ales replica dată unui demnitar rus, când se discuta problema Transnistriei, criticată de separatişti, de opoziţia neocomunistă a lui Băsescu, când acesta a zis că ruşii au stat în România 30 de ani şi nu le-am reproşat nimic.

Gică Manole: Este o replică genială, pe măsura obrăzniciei celor ce vor să ne vadă mereu cuminţi, slugarnici faţă de o mare putere.

Arcadie Opaiţ: Genială... Domnia sa (preşedintele Băsescu) a şi acceptat să-mi acorde o audienţă, unde lucrurile acestea pe care vi le-am spus acum, presat de timp...

Gică Manole: Situaţia e cu totul neobişnuită, convorbirea noastră are loc în condiţii speciale...

Arcadie Opaiţ: Dacă voi avea fericirea şi norocul să ajung la domnul Băsescu, dacă consilierii îmi vor face invitaţia asta, o mică delegaţie, 2-3 români de aici, vom merge să-i spunem de noi. Treaba României e că nu se uită înapoi. Nu putem trăi, veşnic, cu nostalgii...

Gică Manole: Cu refulări...

Arcadie Opaiţ: Mioriticul acesta trebuie păstrat în legende, în balade, acolo... Aici trebuie să ne depăşim, pe noi, să fim bărbaţi adevăraţi; să vorbim - o spun încă o dată - cum face domnul Băsescu... Îl admir, deoarece e accesibil, deschis, vorbeşte într-o limbă înţeleasă de întreaga lume, ce exprimă adevărul.

Gică Manole: Sau sentimente extrem de puternice.

Arcadie Opaiţ: Ne mândrim cu faptul că bate în corupţie şi-n oponenţii neocomunişti, şi nu cu mănuşi albe. Graţie faptului, că deja sunteţi în NATO şi aţi pornit-o pe calea cea bună, de aderare la UE, cu reforme în justiţie şi în celelalte structuri, în cele de forţă, s-a făcut şi o percheziţie la un demnitar foarte important, în România.

Gică Manole: Lui Adrian Năstase, arogantul...

Arcadie Opaiţ: Ce obraz trebuie să aibă, ca să mai rămână, acolo... Ar mai trebui să-i fie ridicată imunitatea parlamentară. Uitaţi-vă, la noi, în Ucraina, avem 300 de parlamentari, din 450, milionari... Acum, în Ucraina, probabil e cel mai jalnic spectacol politic, alegătorul fiind completamente neglijat, iar noi, minorităţile, suntem scoase din jocul politic al statului. Nu vom mai avea reprezentanţi, nici noi, nici armenii, nici tătarii, nici ruşii. Actualele alegeri merg pe majoritari şi trec în Parlament absolut toţi oligarhii... Toţi cei ce au prădat această ţară.

Gică Manole: Aşa cum a fost prădată şi România!

Arcadie Opaiţ: Sigur... Se ascund, sub protecţia imunităţii parlamentare, şi fură mai departe... Cu câteva luni în urmă s-a introdus imunitatea şi consilierilor raionali, pentru a ridica preţul cu care se cumpără locurile, de deputat raional, consilier raional... sume enorme, pentru a fi trecut în lista unui partid.

Gică Manole: Aşa e în Estul Europei...

Arcadie Opaiţ: Eu simpatizez o doamnă... IuliaTimoşenko.

Gică Manole: E şi frumoasă...

Arcadie Opaiţ: Dau două motive: e frumoasă, e femeie şi mie îmi plac femeile, şi nu a băgat mâna în buzunarul meu, şi nici al poporului ucrainean. A făcut bani ca om de afaceri. Acum are o echipă extraordinară...

Gică Manole: Să înţeleg că liderul marcant al românilor din Ucraina merge sută la sută pe mâna doamnei Iulia Timoşenko?

Arcadie Opaiţ: Nu, eu o susţin, şi mulţi români, la fel, ne ajută pe noi, chiar ieri domnul Ion Muntean, actual deputat în Consiliul Regional Cernăuţi a ridicat, pentru a nu ştiu câta oară, problema ridicării monumentului lui Ştefan cel Mare, în Codrii Cosminului, şi întreaga mişcare a Iuliei Timoşenko ne susţine.

Gică Manole: O veste foarte importantă, pentru mine.

Arcadie Opaiţ: Să vedeţi ce s-a întâmplat, nu au ajuns 13 voturi. Ştiţi de ce? Nu s-au prezentat toţi românii noştri, deputaţi, la şedinţa Consiliului. Nu au venit, intenţionat.

Gică Manole: Au fost determinaţi să nu vină?

Arcadie Opaiţ: Mă tem să declar, aşa ceva. Dar, ştiind că se va pune la vot ridicarea monumentului, de ce nu au venit?! Ucrainenii, din celelalte locuri şi partide, au votat! Chiar ieri... Preşedintele Consiliului Regional a fost de acord, grupurile, la fel...

Gică Manole: Chiar de ziua domniei voastre, care e astăzi, aţi fost căutat de Guvernatorul Regiunii Cernăuţi... (iarăşi, telefonul sună... probabil o nouă felicitare, sau, încă un detaliu de pus la punct pentru sărbătoare de mâine, 29 februarie - ziua mărţişorului. În sală, steagul Ucrainei şi al României, unul lângă altul, aşa cum stă bine unor vecini, să convieţuiască. Veghează Ştefan cel Mare, alte personalităţi româneşti, iar în spate, harta României din anul 2006). Arcadie Opaiţ: Am mai primit un telefon din Raionul Suliţa...

Gică Manole: Din fostul judeţ, Dorohoi..., populat de români... Arcadie Opaiţ: Da, români care-şi spun moldoveni

Gică Manole: O altă tragedie... Mă refer la Vasile Stati şi dicţionarul lui...

Arcadie Opaiţ: E o obrăznicie... Dar, spuneam despre monumentul lui Ştefan cel Mare... Domnul Muntean insistă, şi insist şi eu, având susţinerea Comitetului de Stat pentru minorităţi şi imigraţie, prin o Comisie a Consiliului Regional, pe care o conduce, va ridica din nou problema, în martie, într-o ultimă şedinţă, şi să sperăm că atunci românii noştri deputaţi se vor prezenta şi vor vota pentru ridicarea monumentului.

Gică Manole: Sunt prima oară în Cernăuţi, mi-am dorit să vin pe acest pământ, aş vrea, când mai vin, să vizitez locul marii victorii de la Codrul Cosminului... Iată, o veste ce mă face fericit, întru memoria acestei personalităţi unice... Puteţi identifica şi alte modalităţi de acţiune ale liderului minorităţii române de aici?

Arcadie Opaiţ: De 12 ani sunt aici preşedinte, nu pun vechime în muncă, nu am salariu, dau banii mei câştigaţi în exil, în Rusia, la tăiat pădure...

Gică Manole: Aţi fost în Gulag-ul sovietic?

Arcadie Opaiţ: Am fost exmatriculat în anul patru de facultate pentru antisovietism şi naţionalism românesc, şi doi ani jumătate am fost în Siberia, după 5 ani şi 8 luni am fost judecat şi condamnat la 4 ani de puşcărie, am făcut 3 ani şi 2 luni, şi, întorcându-mă, peste 8 luni am fost nevoit să fug, de aici, tocmai în Munţii Ural, la nord, unde nu mai există nici căi ferate, nimic altceva, fiind acolo 120 de lagăre politice (la Solikask). Am tăiat păduri acolo, 6 ani şi jumătate...

Gică Manole: Sunteţi un erou, domnule Opaiţ... Sunteţi un erou!

Arcadie Opaiţ: În această perioadă nu mi s-a publicat nici un vers, si pe banii câştigaţi de acolo am fondat o Fundaţie Opaiţ, am făcut peste 46 de premii literare şi culturale, personalităţi marcante ale culturii: Cimpoi, Suceveanu, Beldeanu, Cozmei, au fost laureaţi ai premiului -” Arcadie Opaiţ”... Zeci de biserici şi sute de oameni au fost ajutaţi de mine, peste 36 000 de dolari am cheltuit, şi când am rămas sărac... au lovit în mine, m-au acuzat că m-am vândut administraţiei, etc. ...

Gică Manole: Lucruri ce ţin de ticăloşenia umană...

Arcadie Opaiţ: Plus invidia...

Gică Manole: Răsfoind presa de aici, văd un scurt titlu: “ Un Soljeniţîn al românilor: Arcadie Opaiţ”. Sunt onorat...

Arcadie Opaiţ: Au exagerat, colegii mei... Revenind... Trebuie să păstrăm şcoala, asta e cel mai important. Avem probleme mari şi cu bisericile, au început masiv să facă serviciul divin în limba ucraineană. Încercăm să-i convingem noi, pe preoţi, dar prea uşor ne dăm convinşi de ceva, şi prea uşor vrem să plăcem... Doar biserica, de sute de ani, a păstrat limba, cultura şi identitatea noastră, iar acum, cât de uşor renunţă... Problema cărţii, a manualelor, trebuie căutată o soluţie, din România nu poţi aduce, în Ucraina, nici o carte, e adevărată cenzură... De câte ori să-l mai predăm pe Eminescu, la Kiev, ca să putem trece, cu el, dincoace, în ţară...

Gică Manole: Lucruri triste spuneţi, domnule Opaiţ...

Arcadie Opaiţ: Toate cărţile în care-s autori, şi clasici, şi moderni, contemporani, trecuţi în programele şcolare ale şcolilor de predare în limba română, în Ucraina, să nu ne mai plimbăm la Kiev şi înapoi, să treacă fără cenzură..., direct la Cernăuţi, fără taxe vamale...

Gică Manole: Nu credeţi că o sugestie oficială, din partea instituţiei pe care o conduceţi...

Arcadie Opaiţ: Am făcut, şi nu una,... Dar, spun de România: unde e acea faimoasă Comisie Interguvernamentală? Şi, dacă a funcţionat, căci nu mai funcţionează, era compusă din persoane agresive, obraznice, interesate de problemele lor... i-n Ucraina, şi-n orice stat din lume, nu se vorbeşte, cu calm, când e vorba de aceste probleme... Apoi, e necesar de schimbat Legea referitoare la minorităţile naţionale. Ea e bună, dar deja e depăşită. Trebuie să ne întoarcem la problema limbilor regionale şi a minorităţilor naţionale. Trebuie ca Ucraina să semneze această prevedere europeană, iar noi să insistăm, pentru asta.

Gică Manole: Dar, din câte ştiu, a semnat, o astfel de Lege!

Arcadie Opaiţ: Parlamentul n-a ratificat-o. Eu am înaintat, o lege, cu privire la popoarele băştinaşe, din Ucraina.

Gică Manole: O acţiune binevenită.

Arcadie Opaiţ: În calitate de jurist - a dat Dumnezeu că am făcut şi dreptul, la Odessa - sunt probleme foarte importante, o spun. Altă problemă e retrocedarea unor bunuri materiale ale Societăţii pentru Cultura Românească. Dar Casa Naţională pe care o mai avem, care e naţionalizată din 1944, nu se gândeşte nimeni să ne-o retrocedeze... Noi suntem, aici, chiriaşi, în propria noastră casă! Palatul Cultural, o să fie scos, în curând, la licitaţie... Palatul Cultural al românilor, construit în 1934. Va fi vândut. M-am adresat Preşedintelui ţării, Ministrului Apărării, deoarece în momentul de faţă e al Ministerului Apărării. Iar ei vor să-l vândă. De ce nu a intervenit Preşedinţia, Guvernul României - m-am adresat Ambasadei României de la Kiev - am fost, personal, am dus toată documentaţia (40 de volume, câte am găsit în arhive). Şi, se vinde..., ce să facem, ne-au spus? Practic, nu există Lege de retrocedare, în Ucraina. Insistaţi, ca să fie scoasă, am zis. Sau, să-l cumpere, Palatul Cultural, statul român. Ar avea sediu pentru Consulat (care stă într-o găinărie, acum), pentru Institutul Cultural; acolo vor fi toate societăţile obşteşti, va fi un centru cultural, politic, social şi economic al românilor! Sunt şase etaje, peste 10 000 m² de spaţiu ce se poate închiria! Comunitatea Românească, în aceste condiţii, nu ar cerşi, de la România, nici un ban, niciodată. Acolo, din aceşti bani, din chirie, s-ar putea construi şcoli, biserici... Dar nu vor să mă înţeleagă, nu vor să mă audă.

Gică Manole: Cunosc situaţia asta tristă, pe care dumneavoastră atât de bine aţi creionat-o. Asta e consecinţa faptului că, din 1990/1991, până-n 2004, Bucureştiul i-a abandonat, temeinic, pe românii din Basarabia, nordul Bucovinei, sau de aiurea. Pentru acest “ serviciu” adus naţiunii române trebuie să-i mulţumim omului care de curând a pierdut puterea, Ion Iliescu, cât şi lui Emil Constantinescu. Ei bine, nu poţi remedia uşor, un rău atât de vechi. Vechile structuri, în România, sunt încă viabile, statul român încă e infestat cu lepra cripto- şi neobolşevismului. Chiar Traian Băsescu, singur, nu poate, îi trebuie timp, oameni, şi instituţii mai eficiente, reînnoite.

Arcadie Opaiţ: Societatea “ Mihai Eminescu”, pe care am onoarea să o conduc, ar putea să devină acel pilon care ar valorifica potenţialul. Nici nu avem cu ce plăti căldura! Suntem datori cu 3100 de grivne, vedeţi, stăm în frig... Oare Guvernul României, Consulatul, nu puteau să ne ajute, să găsim nişte bani, pentru asta? Nu avem măcar o maşină, cu care să ne deplasăm... Dar un oarecare Institut, de cercetări independente, deschis într-un centru raional unde 78% sunt neromâni, iar 19% români, prin cârdăşia băieţilor de la Bucureşti, a putut fi deschis! O spălare de bani... Dar nu aduce nici un folos, românilor! ! Le-au cumpărat o limuzină de 9 000 de dolari, le-au dat bani pentru o casă... Dar, pentru ce...? A fost scris şi în „România Mare”, şi în „Ziua”. Dar nu s-a schimbat nimic. România a propus să fie deschis un centru cultural, în Ucraina. Dar, el ar trebui să fie, după părerea mea şi convingerea mea, la Cernăuţi, nu la Kiev! Iată, suntem în Palatul Naţional al Românilor, iar domnul preşedinte al României, dacă vine aici, n-are unde să-şi pună pălăria!

Gică Manole: Iată, adevăruri ce mă întristează, pentru că abandonul românilor de aici, de statul român, mă revoltă; am mai publicat, în presă, despre aceste lucruri, dar trebuie mişcate, schimbate lucrurile.

Arcadie Opaiţ: Au fost decoraţi, în 2000, mai mulţi lideri ai mişcării naţionale de aici, din Cernăuţi! Trei din ei foşti agenţi ai Securităţii! Români de-ai noştri... Agenţi ai KGB-ului... Toată lumea îi cunoaşte, iar Statul Român le-a dat decoraţii, titluri... În ziua în care s-a dezvelit statuia lui Mihai Eminescu, în centrul oraşului, graţie fostului guvernator Theofil Ban, şi a lui Arcadie Opaiţ, vine Caramitru, fostul ministru al culturii, şi lui Arcadie Opaiţ, nici măcar medalia “ Eminescu” nu-i dă... Dar alţii au luat...!

(convorbirea iar se întrerupe, iar, un telefon... )

Gică Manole: Un bărbat ce aduce atâtea servicii cauzei naţionale, dar care e tratat cu indiferenţă, aş spune chiar cu duşmănie, de către cei ce ar trebui să-l ocrotească, să-l ajute şi să-i cinstească munca! S-ar părea că rămâneţi reperul cel mai solid, sigur, de conştiinţă, pe care-l are acest neam fără noroc, pe acest pământ...

Arcadie Opaiţ: Ultimul lucru, şi cel mai straniu..., după părerea mea: Preşedintele Ucrainei, pentru dezvoltarea şi valorificarea culturii româneşti, mi-a dat titlul de artist emerit al Ucrainei. ţara, patria-mamă, nici măcar medalia Eminescu, în ziua în care am tăiat panglica! Plus că după aceea am mai ridicat o statuie la Herţa, alta la Suliţa, bustul lui Ştefan cel Mare în Kostriţa, placă comemorativă Ciprian Porumbescu, o vedeţi aici, mii de manifestări şi o viaţă pusă pe altarul unei idei: patria-mamă. Dar nu e vinovată, patria.

Gică Manole: Vinovate sunt persoanele, ce au reprezentat-o.

Arcadie Opaiţ: Noi avem două categorii de patrioţi: cei ce fac românism, aici, la ei acasă, şi cei cu traista în spate, ce cerşesc prin întreaga Românie. Să vă recit o poezie scrisă de unul din ei: “ Dacă gura tatălui meu ar fi fost de privighetoare nu ar fi fost în stare să cânte bucuria bucovinenilor eliberaţi de sub jugul cotropitorilor români”.. Una din ele am trecut-o şi-n Clopotul Bucovinei, într-un chenar negru, iar el e erou naţional, în întreaga Românie...

Gică Manole: Sunt adevăruri ce trebuie spuse...

Arcadie Opaiţ: Eu o să editez o „Antologie “ a ruşinii - aşa am s-o numesc... Nu se poate, aşa! Şi eu, am trăit în aceleaşi timpuri! Am fost pe drumuri...

Gică Manole: Sunteţi o conştiinţă neclintită.

Arcadie Opaiţ: Chiar vreau să vă dau un ziar, un text cu un comentariu legat de el: vedeţi... Dar nu se poate, aşa...! Oamenii ăştia ar trebui să stea în genunchi în faţa icoanelor, în faţa Dumnezeului poporului român, să-şi ceară scuze pentru mârşăveniile pe care le-au făcut atunci. Nu doar că au cântat, regimul, l-au servit, au stricat minţile, au poluat sufletele românilor!

Gică Manole: < Apelul către lichele> al lui Gabriel Liiceanu, din 30. 12. 1989, când se adresează celor ce au cântat “ epoca de aur”, în România, li se potriveşte. A spus atunci Gabriel Liiceanu: “ retrageţi-vă, căiţi-vă, staţi în genunchi, refugiaţi-vă, nu pronunţaţi cuvinte ca prietenie, dragoste, patrie, mamă, ţară, voi le murdăriţi “.. Dar nu se vor retrage, niciodată...

Arcadie Opaiţ: Sunt ca şi cameleonii, ce se adaptează foarte uşor, la orice fel de mediu... Dacă mâine ar veni turcii, aici, nu aceştia civilizaţi, de azi, ci cei din perioada lui Ştefan cel Mare, lor le-ar surâde. Dar sunt şi zeci de oameni ce li s-ar opune, cum n-au scris nimic pro-sovietic. Prima carte a mea a apărut la 48 de ani, nu mi-am publicat nimic, până atunci. Ca şi Arghezi, am debutat târziu...

Gică Manole: Arghezi, la 47 de ani...

Arcadie Opaiţ: Cărţile mele au luat opt premii literare, în ţară, nu aici, sunt membru al Uniunii Scriitorilor.

Gică Manole: Recunoaşterea patriei trebuie să vină, pentru că aţi rămas pe baricade, s-ar părea, singur.

Arcadie Opaiţ: Nu lucrez, nu muncesc, nu am râvnit recunoaştere. Am făcut conştient, totul, încă din pântecele mamei o auzeam cum vorbea cu tata de păgânul de Stalin şi de toată tragedia poporului român... Noi am pierdut 12 membri ai familiei...! Părinţii noştri au fost deportaţi în Siberia, în 1941, tata legat cu sârmă...

Gică Manole: Aceste lucruri mă interesează aşa de tare, încât trebuie să revin, şi să discutăm pentru a scoate o carte de convorbiri!

Arcadie Opaiţ: O surioară a mea, de 10 luni, a murit de foame, acolo... Doi au murit de tifos, doi unchi împuşcaţi, două mătuşi împuşcate, o tragedie de nedescris... Îmi amintesc anul 1953, şi aveam deja 5 ani, când vine tata de la... (convorbirea e întreruptă de urări de “ La mulţi ani”, pe fundal de muzică de acordeon).

Gică Manole: Vă iubesc, domnule Arcadie Opaiţ, şi sper să avem o altă convorbire, cu un alt prilej.