Sărbătoarea Limbii Române la Cernăuţi ( 12 Sept. 2010)

În a doua duminică a lunii septembrie, de 21 de ani, românii din Ucraina şi-au sărbătorit apartenenţa la cultura română. Evenimentul s-a desfăşurat la Palatul Tineretului din Cernăuţi, în prezenţa a peste 2000 de români din Ucraina şi România. Organizatorul evenimentului a fost Societatea pentru Cultură Românească Mihai Eminescu prin preşedintele interimar al acesteia, gazetarul şi poetul Vasile Bâcu.La sediul Societăţii a început totul: primirea musafirilor din Ţară, cafeaua de rigoare oferită de doamna Bâcu, omagierea sculptorului Dumitru Gorşcovschi, la 70 de ani, apoi buchetul de flori, depus de Vasile Bâcu, însoţit de câteva zeci de români,la neobişnuitul, straniul monument al poetului naţional. A fost singurul buchet de flori depus.!Tot Vasile Bâcu a rostit câteva cuvinte restrânsei asistenţe despre semnificaţia lui Mihai Eminescu, ca simbol naţional şi al românilor din Ucraina.

La Palatul Tineretului s-a vorbit mult, dar nimic important

La ora 11.30 , pe 12 septembrie 2010, în faţa unei săli arhipline, au început festivităţile oficiale. În fundal, un citat din Mihai Eminescu ne avertiza: Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba română e stăpâna noastră, citat întărit de un imens tricolor anexat fundalului, din tavan până în podea.

Preşedintele Societăţii Mihai Eminescu, Vasile Bâcu, a salutat delegaţiile sosite din ţară şi a invitat un vorbitor după altul să se adreseze românilor din sală. Aceştia, cuminţi, s-au perindat unul după altul, nedepăşind în cuvântul lor banalitatea. Nimic concret despre starea de fapt a românilor din Ucraina.

Doar saluturi, vorbe de circumstanţă. Aşa, colonelul Galan, de la Astra-Bucureşti a plictisit sala cu lozinci, aprecieri ale cărturarilor români despre Mihai Eminescu, iar Dimitrie Pomptaş de la Tg. Mureş a fornăit două-trei vorbe banale despre almanahul Ţara Fagilor.Deputatul dr. Ion Popescu, vicepreşedinte al Parlamentului European din partea minorităţilor, cât şi deputat în Rada ucraineană, a subliniat, printre altele, că românii din Ucraina o duc mai bine sub administraţia Ianukovici decât sub cea a lui Vikcor Iuşcenko. Oare ? îmi zic eu, dacă o duc mai bine, de ce numărul şcolilor româneşti din Ucraina, doar într-un deceniu, a scăzut de la 80 la 70? Unde-i presa românească din chioşcuri? Nicăieri! Unde-i măcar o singură librărie românească? Lipseşte cu desăvârşire!

Unde-i monumentul lui Alexandru cel Bun, fondatorul oraşului Cernăuţi în 1408? Nu există! Unde-s emisiunile de radio şi televiziune în limba română? Pierdute în oceanul mass-mediei ucrainene… Unde-i monumentul de la Codrul Cosminului care să veşnicească marea victorie de la 1497 ? Iarăşi nu există… Unde-s indicatoarele bilingve la Tîrnauca şi Herţa cu o populaţie românească sută la sută? Nu există!
Cei peste 2000 de români din sală ştiau toate acestea, dar au tăcut. Doar aplauzele lor după un cântec sau altul, după un vorbitor sau altul dovedeau că sunt acolo.

Românii din Ucraina sunt în pericol de deznaţionalizare

Câteva decenii de teroare, crime şi violenţe inimaginabile practicate de Imperiul sovietic împotriva românilor din nordul Bucovinei, le-a marcat definitiv mentalul colectiv, psihologia naţională. Într-un cuvânt, amintirea Gulagului îi face să fie temători şi intimidaţi. Îşi iubesc, desigur, neamul, limba, istoria, cultura, dar nimeni nu-i ajută. Românii din toată Ucraina ( nordul Bucovinei, Odessa, Herţa, Maramureşul de peste Tisa, etc. ) sunt supuşi unui asediu administrativ prin care statul ucrainean le împuţinează numărul, şcolile; le discreditează instituţiile culturale controlându-le, tratându-i ca pe o etnie de rang secundar în ciuda ipocritelor luări de poziţie oficiale.

Abandonaţi la bunul plac al unui stat tânăr, Ucraina, agresiv şi perfid cu minorităţile, cu o strategie politică iezuită bazată pe intimidare şi persuasiune, românii din Ucraina rezistă de unii singuri ucrainizării doar pentru că au conştiinţă românească.

Dacă situaţia românilor din Ucraina e aşa de gravă de ce unii dintre liderii lor (Arcadie Opaiţ, Ion Popescu), au fost decoraţi de statul ucrainean? Pentru ce Merite? Acela de a trăda cauza neamului lor? Aşa stau lucrurile şi nu altfel. Românii din Ucraina sunt dispreţuiţi de statul ucrainean.

Şi-s trataţi ca o entitate etnică neglijabilă. Un proverb ucrainean ne spune mai mult decât orice altceva: cum Capra nu este fiinţă, aşa românul nu este om (!!!). Ei, cum comentaţi ?

În luările de poziţie, oficiale, ale preşedintelui Ucrainei atunci când enumeră minorităţile naţionale, românii nu-s nici măcar menţionaţi ca minoritate!

Şi sunt circa 600.000 de români în toată Ucraina! Adică peste o treime din numărul ungurilor din România! Românii din Ucraina nu reprezintă în ochii Kievului decât o masă electorală prostită, manipulată şi folosită după cum o doreşte puterea de la Kiev.

Ungurii din România sunt în postura unei minorităţi unice în Europa, beneficiind de drepturi şi privilegii la care statul român a marşat depăşind cu mult cadrul legal european. În Harghita şi Covasna ei se comporta ca o minoritate independentă. Mai mult, au ajuns ca ei, nişte minoritari, să-i discrimineze pe etnicii români de acolo, la ei, în Ţară.

Arcadie Opaiţ îmi spunea că între liderii români din Ucraina a intrat Dihonia. Cine-i aceasta? Ce nume se ascunde în spatele ei? La ce să se aştepte bieţii noştri fraţi ? De unde să le vină sprijinul, ajutorul ?

Pe ce umăr să plâng ă când li-i greu? Al Ţării, nu încape îndoială. Dar Ţara e cam uitucă. Greşesc! Nu Ţara, ci Bucureştiul! El dă ora exactă. El a semnat în 1997 tratatul cu Ucraina, act de înaltă trădare a României, şi nu Ţara. Bucureştiul a trimis-o, la Cernăuţi, ca şi consul, pe doamna inginer Tatiana Popa originară din Oltenia, ca şi cum prin nordul Bucovinei ar curge Oltul şi nu Prutul… Ca şi cum din toată România nu s-ar fi găsit vreun român de la est de Carpaţi familiarizat şi preocupat în mod real de soarta fraţilor noştri din Ucraina… De altfel, doamna consul Popa nici nu a dorit să onoreze cu prezenţa Sărbătoarea Limbii Române de la Cernăuţi din 12 septembrie 2010! Aşa de mult îi pasă Înălţimii Sale Consulare de soarta românilor din Ucraina. Ruşine să-i fie…! Ruşine!

Eu şi Gruia Cojocaru

am reprezentat Judeţul Botoşani la evenimentul de atâtea ori menţionat. Profesor la Lişna (Suharău), Gruia a filmat interviurile luate de mine celor patru lideri ai românilor din Ucraina (Vasile Bâcu, Ion Popescu, Arcadie Opaiţ, Petru Grior). Tot el a filmat unele luări de cuvânt de pe scenă, printre care şi al meu. Ambii am înţeles dramatismul situaţiei neamului nostru înstrăinat de Pactul Hitler-Stalin, amândoi am înţeles bine că sunt de făcut intervenţii urgente din partea statului român întru sprijinirea fraţilor noştri din Ucraina. Dacă nu, vor fi asimilaţi, ucrainizaţi spre dezonoarea veşnică a României.